Google Nexus 6: va fi produs de Motorola, dar nu va fi cel mai puternic telefon

de: Răzvan Băltărețu
13 08. 2014

Niciun an fără iPhone și un dispozitiv Nexus. Anul acesta, producătorul ar fi Motorola și dispozitivul are deja un nume de cod. Iată ce dotări ar putea avea Nexus 6. 

Motorola Shamu, scrie BGR, ar putea fi următorul Nexus produs pentru Google. Acesta a apărut într-un test de benchmark și au fost identificate dotările principale. Dispozitivul va avea un procesor Qualcomm Snapdragon 801 cu patru nuclee și cel puțin 2GB de memorie RAM. Ecranul ar fi de peste 5 inci full HD. Au fost zvonuri cu privire la un ecran de 5,9 inci, dar până acum Google a intrat destul de prudent în cursa „mai mare, mai bun“.

Ecranul nu va fi 2K pentru că, o dată, Google nu are de ce să livreze așa ceva, iar apoi full HD este suficient de bun pentru un display de până în 5,5 inci. Dat fiind că Motorola va fi producătorul, după cum figurează în informațiile de până acum, se prea poate ca designul să fie inspirat de Moto X. Acesta a fost un smartphone destul de lăudat pentru design.

Pe lângă zvonitul Nexus 6, Motorola lucrează la propriul său smartphone. Este Moto X+1, care a apărut în câteva imagini neoficiale și au fost aflate specificațiile sale. Astfel, noul smartphone va avea un ecran de 5,2 inci la rezoluție full HD, procesor Snapdragon 801 și memorie RAM de 2GB. Spațiul de stocare va fi de 32GB și camera principală de 12MP, iar cea frontală de 5MP. Telefonul va rula Android 4.4 KitKat în momentul lansării, iar bateria va fi de 2.900 mAh.

Află și: Motorola Moto X+1 apare în noi poze pe internet

Cât despre seria Nexus, primul partener a fost HTC cu modelul Nexus One. Acesta a impus un standard de dotări pentru cele mai bune telefoane cu Android, dar apoi a fost cu puțin în urma celor mai puternice telefoane. Google Nexus este o linie dedicată mai ales dezvoltatorilor și utilizatorilor care vor telefoane cu Android pur, fără personalizări de la Samsung, HTC sau alții. Ultimele două modele au fost produse de LG pornind de la LG Optimus G, respectiv LG G2.